GIGABYTE ofera performante extraordinare cu cea mai noua placa de baza UD9
GIGABYTE lanseaza seria de placi de baza AMD 800
D-Link lanseaza produsele de mare viteza 802.11n cu Securitate Wireless Sporita si Management
04 Noiembrie, 2008
Bucureşti, 4 noiembrie 2008 - Asesoft Distribution, companie care activează pe piaţa locală de distribuţie IT, anunţă noul său statut de distribuitor oficial pentru produsele software Microsoft Full Package Product (FPP).
„Ca distribuitor oficial al produselor FPP Microsoft, ne dorim consolidarea relaţiei cu resellerii prin beneficiile pe care le pot avea acestia, constând în produsele nou lansate sau chiar în exclusivitate. În plus, achiziţiile acestora se fac direct, fără intermediari şi sunt raportate periodic către Microsoft. Astfel, resellerii au posibilitatea de a participa la promoţiile, programele şi instrumentele de stimulare a vânzărilor organizate de Microsoft România. Beneficiile resellerilor constau şi în accesul la resurse comune de promovare”, a declarat Răzvan Ziemba, director executiv Asesoft Distribution.
„Asesoft Distribution a demonstrat că poate fi un partener care să dezvolte zona de licenţe FPP, printr-o bună cunoaştere a pieţei, o reţea extinsă de parteneri şi un marketing eficient”, afirmă Cătălin Diţ, Country Manager E&D România şi Moldova.
Licențele FPP acoperă doar versiunea curentă a produsului pentru care a fost cumpărată licenţa şi nu includ downgrade sau upgrade la versiunile ulterioare. Pachetul conține kit de instalare (CD/ DVD), End User License Agreement (EULA) și manual de documentație. Produsul necesită activare, care se poate face automat, dacă există conexiune la internet sau manual, prin telefon la un număr verde.
Produsul poate fi mutat de pe un calculator pe altul, doar dacă primul calculator s-a defectat sau se schimbă hardware-ul parțial sau integral. Însă, trebuie respectată regula “un calculator, o singură licență”.
Dovada licențierii în cazul unei licențe FPP se face cumulativ, prezentând toate elementele componente din pachet – cutie, disc de instalare, EULA (dacă există în formă tipărită), manual, factura de achiziție și dovada plății.
Asesoft Distribution este distribuitor autorizat Microsoft E&D începând cu anul 2007, oferind o gamă de produse periferice ce cuprinde mausuri, tastaturi, kit-uri office sau gaming, camere web, căşti cu microfon sau echipamente pentru citirea amprentelor. Construite într-un design optimizat pentru creşterea eficienţei, produsele Microsoft îmbină stilul inovator şi tehnologia de vârf, astfel încât să ofere alegeri unice pentru orice utilizator.
Despre Asesoft Distribution
Asesoft Distribution a încheiat anul 2007 cu o cifră de 104 milioane USD, în creştere cu 44% faţă de anul anterior şi îşi propune realizarea unei cifre de 135 milioane USD în 2008. Compania de distribuţie IT are o bază de clienţi formată din peste 1.000 reselleri activi şi este furnizor important al reţelelor de retail locale.
Asesoft Distribution are în portofoliu o gamă de produse completă, reprezentând furnizori de top ai industriei IT: AMD, Asrock, BitDefender, DELL, Delux, D-link, Genius, Elixir, Flybook, Galaxy, Gigabyte, HIS, Horizon, Innovision, Intel, Kingston, Kingmax, LG, LITE-ON, Maxtor, Microsoft, Miyako, PQI, Princeton, Samsung, Seagate, Sony, Western Digital.